From Hawaii to Hell


Mirceone,vara asta ne-ai uitat…asa imi sopteau zidurile.Acolo timpul s-a oprit in loc,acolo apusul este altfel,acolo am invatat de la Dunare multe.Acolo pe ziduri au fost spuse povesti frumoase.Ele au cate o poveste de spus pentru fiecare,de secole si secole.
Nu v-am uitat am incercat sa le raspund…doar ca nu intodeauna lucrurile ies cum vrem noi,hai sa mai asteptam un pic,poate cine stie.
Cu siguranta mai au multe sa ne povesteasca si sa ne arate,cu siguranta aceasta poveste nu se va sfarsi aici.
M-au invatat ca de multe ori lucrurile simple conteaza mai mult,m-au invatat ca de multe ori este de ajuns doar cativa prieteni si o bere rece,am invatat sa le privesc altfel,am invatat sa le respect si sa le protejez.Nicolae Iorga spunea odata ca un popor care nu-si cunoaste istoria este ca un copil care nu-si cunoaste parintii…avea dreptate,pacat ca noi o uitam asa de repede,aceasta poveste a noastra,a tuturor.
Este o senzatie minunata sa descoperi chiar si un fragment de ceramica,sa il iei in mana,sa-l poti atinge,sa-ti sopteasca povestea lui…sa reconstitui fragment cu fragment un vas si sa-l asezi ca pe o piesa de puzzle intr-un inventar parca interminabil.
Este extraordinar ca dupa fiecare zi de munca,sa mergi sa privesti barcile de pescari care ajung la mal,sa vezi apusul acela senzational de pe Dunare,este extraordinar sa poti sa respiri aerul ala curat de care nu te prea bucuri la oras…sunt multe lucruri extraordinare acolo,pacat ca nu multi stim sa le apreciem.
Mereu distrugem o parte din trecut,mereu gasim cate o scuza pentru orice lucru rau pe care il facem si mereu aruncam vina de la minister la minister in ceea ce priveste fondurile de care se bucura arheologia…pacat mai animalule ca ne scuzam de mult prea multe ori,pacat ca turismul a ajuns in stagnare din cauza unor incompetenti care isi mangaie burtile in Ibiza,pacat ca promovam asa zisele valori ale noastre in timp ce adevaratele valori traiesc de pe o zi pe alta.Povestea asta parca nu este noua,parca am mai auzit-o undeva mai Mirceone…da,o aud in fiecare zi si…nimic.Pacat mai animalule!
Unii care vor citi aceste randuri se vor bucura,caci ne leaga multe amintiri de acel loc,altii vor stramba din nas,altii vor spune „nu se va schimba nimic”…dar ce conteaza este ca verile acolo au fost senzationale…cu trezitul de dimineata,cu focul de tabara,cu saramura de peste,cu apusul de acolo,cu prietenii pe care ni i-am facut fiecare cu linistea de acolo,cu „insulita”,cu „tanti Coca”,cu zidurile pline de poveste,cu hamacul lui Razvan(sac),cu povestile de la miezul noptii…cu perieghezele noastre pe malul Dunarii in cautarea monedelor romane,cu bucuria fiecarei descoperiri si multe altele pe care nu le pot exprima in scris…VIVA LEGIUNEA VII F.CAPIDAVENSIS!
chacha!

Anunțuri

3 gânduri despre „From Hawaii to Hell

  1. Sapt viitoare vom fi la Adamclisi. La norocul meu, sigur ma impedic de vreun damb de pamant, si descopar cine stie ce vas de aur de pe vremea imparatilor. Ai sa mori de ciuda! :))

  2. Ai dreptate, dak ajungi odata acolo la Dunare nu o mai poti uita niciodata, acele apusuri minunate pe care nu le vezi in nici o parte a lumii, acele ziduri care au ceva de spus…si ce sa mai zic de clipele petrecute acolo nu se pot compara cu nimic pe lumea asta. Nostalgik….

  3. ….La inceput, am crezut ca visez….ca m-am intors la verile fierbinti ale copilariei, petrecute la bunici.Unde altundeva decat la tara. Intr-adevar la prima oprire in dreptul tablitei cu numele localitatii CAPIDAVA, m-a izbit acel „parfum” de tara. A fost ca o intoarcere in timp.A fost o trezire din „adormirea” anilor…Ne-am continuat drumul spre tabara…..Aici am gasit, un loc cat se poate de adevarat,real,simplu, modest si …. „plin”. Plin cu suflete care simt ,”respira”, traiesc la fel, plin cu daruire , un loc cat se poate de firesc….si ….normal…multa caldura. A fost minunat sa cunosti tineri, in adevaratul sens al cuvantului, devotati acelui loc, recunoscatori istoriei .Este minunat sa vezi ca putem trage sperante, ca ceea ce se vrea a se pastra si transmite generatiilor viitoare este mult deasupra a ceea ce se incearca (intentionat sau nu) a se „sterge” si a se uita. Intr-adevar senzatia descoperii unui ciob de ceramica este unica. Da, chiar simti ca vrea sa-ti vorbeasca, as indrazni sa o compar cu o fila de carte, citesti si incerci sa-ti imaginezi….asa si cu mica descoperire, poti da frau liber imaginatiei , este fascinanat. Acolo , totul incearca sa-ti „vorbeasca”, zidurile, Dunarea, acea vegetatie arsa de soare, rasaritul si apusul. Sunt clipe traite , sunt momente adevarate,pe care in mod cert, nu le vei uita niciodata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s