Mirceone,vara asta ne-ai uitat…asa imi sopteau zidurile.Acolo timpul s-a oprit in loc,acolo apusul este altfel,acolo am invatat de la Dunare multe.Acolo pe ziduri au fost spuse povesti frumoase.Ele au cate o poveste de spus pentru fiecare,de secole si secole.
Nu v-am uitat am incercat sa le raspund…doar ca nu intodeauna lucrurile ies cum vrem noi,hai sa mai asteptam un pic,poate cine stie.
Cu siguranta mai au multe sa ne povesteasca si sa ne arate,cu siguranta aceasta poveste nu se va sfarsi aici.
M-au invatat ca de multe ori lucrurile simple conteaza mai mult,m-au invatat ca de multe ori este de ajuns doar cativa prieteni si o bere rece,am invatat sa le privesc altfel,am invatat sa le respect si sa le protejez.Nicolae Iorga spunea odata ca un popor care nu-si cunoaste istoria este ca un copil care nu-si cunoaste parintii…avea dreptate,pacat ca noi o uitam asa de repede,aceasta poveste a noastra,a tuturor.
Este o senzatie minunata sa descoperi chiar si un fragment de ceramica,sa il iei in mana,sa-l poti atinge,sa-ti sopteasca povestea lui…sa reconstitui fragment cu fragment un vas si sa-l asezi ca pe o piesa de puzzle intr-un inventar parca interminabil.
Este extraordinar ca dupa fiecare zi de munca,sa mergi sa privesti barcile de pescari care ajung la mal,sa vezi apusul acela senzational de pe Dunare,este extraordinar sa poti sa respiri aerul ala curat de care nu te prea bucuri la oras…sunt multe lucruri extraordinare acolo,pacat ca nu multi stim sa le apreciem.
Mereu distrugem o parte din trecut,mereu gasim cate o scuza pentru orice lucru rau pe care il facem si mereu aruncam vina de la minister la minister in ceea ce priveste fondurile de care se bucura arheologia…pacat mai animalule ca ne scuzam de mult prea multe ori,pacat ca turismul a ajuns in stagnare din cauza unor incompetenti care isi mangaie burtile in Ibiza,pacat ca promovam asa zisele valori ale noastre in timp ce adevaratele valori traiesc de pe o zi pe alta.Povestea asta parca nu este noua,parca am mai auzit-o undeva mai Mirceone…da,o aud in fiecare zi si…nimic.Pacat mai animalule!
Unii care vor citi aceste randuri se vor bucura,caci ne leaga multe amintiri de acel loc,altii vor stramba din nas,altii vor spune “nu se va schimba nimic”…dar ce conteaza este ca verile acolo au fost senzationale…cu trezitul de dimineata,cu focul de tabara,cu saramura de peste,cu apusul de acolo,cu prietenii pe care ni i-am facut fiecare cu linistea de acolo,cu “insulita”,cu “tanti Coca”,cu zidurile pline de poveste,cu hamacul lui Razvan(sac),cu povestile de la miezul noptii…cu perieghezele noastre pe malul Dunarii in cautarea monedelor romane,cu bucuria fiecarei descoperiri si multe altele pe care nu le pot exprima in scris…VIVA LEGIUNEA VII F.CAPIDAVENSIS!
chacha!
mpty zine 